Samsung Galaxy Nexus – primele impresii

Desi este aproape sfarsitul anului si credeai ca tot ce se poate lansa, s-a lansat, iata ca cei de la Samsung, impreuna cu cei de la Google, nu se lasa si tot reusesc sa ne surprinda. Dupa ce Samsung a lansat noul Note, primul telefon cu un display de 5,3”, cu noul sau stylus S-Pen si cu rezolutia de 800*1280, a venit randul celor de la Google sa ne arate ce pot face. Asa ca s-au pus pe treaba si au scos Samsung Galaxy Nexus, primul telefon cu sistemul de operare Android Ice Cream Sandwich, a.k.a. 4.0.  De asemenea, Nexusul are sanse sa fie si primul telefon cu rezolutia de 720*1280 lansat, asta in cazul in care S2 HD LTE sau LG SU640 nu ies inaintea lui.

Dar sa revenim la Nexus. Desi multi asteptau sa aiba specificatii tehnice mult mai bune decat, sa zicem, Galaxy S2, iata ca nu acesta a fost si planul celor de la Google. Astfel, Galaxy Nexus foloseste acelasi procesor de 1.2 GHz ca fratele lui mai “batran”, S2, diferenta dintre cele doua modele fiind la chipset. Pentru ca vorbim de un telefon facut de Samsung, in defintiv, display-ul este unul din punctele forte ale telefonului.

Avem de-a face cu un display Super AMOLED de 4,65” care, dupa cum am spus mai devreme, vine cu o rezolutie de 720*1280.  Deasemenea, display-ul este un pic curbat, astfel incat telefonul sa se “muleze” si mai bine pe obraz in momentul in care vorbesti la el. Telefonul are aceeasi cantitate de RAM ca si S2, adica 1 GB, care, spun ei, ar trebui sa fie suficienta pentru o experienta cat mai buna in rularea ICS. Si, din cate am vazut eu in cele cateva zile de cand am telefonul, au dreptate. Telefonul se misca foarte bine, tranzitia intre meniuri este fluenta, fara lag, fara delay, fara sa “agate”.

Memoria interna cu care vine este de 16 GB, din care doar 13 GB sunt disponibili utilizatorului, restul fiind rezervati pentru instalarea de aplicatii si sistemului de operare. Din pacate, slot pentru card nu exista, asa ca va trebui sa ne multumim cu cat avem. Pentru cei carora 16 GB nu le ajung, Samsung mai are pregatita o versiune cu 32 GB memorie interna, asa ca nu trebuie sa va impacientati, va fi destul spatiu de stocare pentru toata lumea. Alta tehnologie destul de noua prezenta in Nexus este NFC, tehnologie cu ajutorul careia se pot transfera fisiere mult mai usor. In rest, telefonul vine cu toate chestiile cu care vine un smartphone din zilele noastre – Wi-Fi b/g/n, HSDPA+, HSUPA, LTE, Bluetooth 3.0, GPS (care, ca noutate, este ajutat de un senzor barometric, pentru a putea fi localizat mai repede) si o camera de 5 MP.

Toate acestea convietuiesc linistite in carcasa telefonului de 135 grame si primesc “viata” de la o baterie de 1750 mAh, care, din pacate, este cam mica pentru ce se cere de la ea. O baterie mai mare ar fi fost de preferat, dar probabil ca in acest caz, telefonul ar fi fost mai gros si mai greu. Totusi, chiar si cu aceasta baterie, telefonul reuseste sa reziste aproximativ o zi de butonare intensa. Butonare la modul figurat, pentru ca butoanele aproape au disparut si mai avem doar doua; unul pe partea stanga, pentru volum, si unul pe partea dreapta, pentru pornirea / oprirea telefonului si… cam atat. Cele 3 butoane (care de fapt sunt 4 uneori) care mai sunt prezente pe Nexus (si anume Back, Home, Recent Apps si, din cand in cand, Menu) sunt parte integrata a display-ului, rotindu-se cu acesta in functie de pozitia telefonului. Si daca tot suntem la capitolul “design”, putem spune ca in partea de sus a telefonului mai gasim o camera de 1.3 MP, pentru video calling, un senzor de lumina si un senzor de proximitate (pentru inchiderea displayului in timpul unei convorbiri), iar in partea de jos avem un mic LED pentru notificatii. Pe spatele telefonului gasim camera de 5 MP (care face poze la 5 MP si, in timpul liber, filmeaza la 1080p), un blitz LED, si difuzorul. Pe laterale avem butoanele mentionate mai sus, iar pe partea dreapta avem in plus 3 pini, care vor fi utili in momentul in care se va conecta telefonul la un dock. In partea de sus nu avem nimic, in schimb in partea de jos avem conectorul pentru Micro USB, jack-ul de 3.5 si microfonul.

MG 6310 MG 6312 MG 6316 MG 6318  MG 6327 MG 6330

Si iata ca a venit momentul sa discutam si despre sistemul de operare care se va bucura de toate tehnologiile de mai sus, si anume noul Ice Cream Sandwich. Primul lucru pe care il remarci cand pornesti telefonul este lock screen-ul (care vine cu un shortcut predefinit catre camera, dar si cu posibilitatea de a vedea notificatiile fara a mai debloca) si noul font, Roboto. Dupa ce deblochezi device-ul, remarci bara de cautare Google, care este prezenta pe toate ecranele din “home screen”, cele 5 icon-uri de jos (care sunt customizabile, cel putin 4 din ele, pentru ca cea din centru, adica “all apps”, ramane tare pe pozitii), precum si faptul ca nu mai merge “pinch to zoom” si nu mai poti adauga/sterge din ecranele existente. Cinci au fost instalate de la Google, cinci raman! Pe ecrane poti pune widget-uri, doar ca acum nu mai tii apasat cu degetul pentru a scoate meniul de personalizare, ci trebuie sa te duci in all apps si sa remarci ca ai o noua sectiune, si anume “widgets”. De abia de acolo iti selectezi widget-ul, tii lung apasat pe el si il poti plasa pe ecran (si, ca un bonus, il poti face si mai mare sau mai mic). Un pic cam complicat comparativ cu versiunile mai vechi, parerea mea, dar… asa l-au gandit, asa il folosim. Alt lucru care ma deranjeaza este faptul ca nu mai sunt shortcut-urile din bara de notificari. Avem un shortcut mare si lat catre settings, dar nu mai putem porni / opri Wi-Fi, Bluetooth etc cu un singur click. Din nou, au complicat aiurea, parerea mea. Trecand peste micile neajunsuri, telefonul are vine cu “suita” Google preinstalata, si aici vorbim de o versiune noua de Gmail, un nou Calendar, Maps care a ajuns la versiunea 5.11, Youtube, Gtalk, Google+ si noul Google Earth. De asemenea, cei de la Google au pus mare accent pe multi tasking (doar i-au facut si buton dedicat, pentru ca aparent apasarea mai lunga pe tasta “home” nu era de ajuns), astfel incat in momentul in care apesi pe “recent apps”, apar niste thumbnail-uri dragute cu toate aplicatiile deschise recent. Alte treburi interesante pe care le aduce ICS… Avem optiunea de “face unlock”, cu ajutorul careia iti deblochezi telefonul prin recunoastere faciala, avem un contor pentru traficul de date consumat (deci putem sa nu mai folosim 3G watchdog sau alte softuri asemanatoare), Browserul nativ este si el imbunatatit, semanand, sa zicem, cu Google Chrome. Alte functii existente in Gingerbread au fost preluate si redenumite, cum ar fi… Contacts in People.

Notifications Home Screen Google Folder Task Manager Menu transition Data counter Battery usage Android OS Face recognition Screenshot 2011 10 30 21 01 14 Storage Applications Screen rotation Processor Sensors New Gmail New Calendar Google Earth Widgets Browser tabs Browser options Incognito Tab Home screen 2

Ca o concluzie, putem spune ca Samsung Galaxy Nexus este un telefon reusit. Cei de la Samsung si cei de la Google au reusit sa inglobeze in acest telefon crema cremelor. Procesorul dual-core, ecranul Super AMOLED de 4.65” si sistemul Android 4.0 fac din acest telefon un pionier, un deschizator de drumuri. Daca acum avem asa ceva… viitorul suna bine!

Cele de mai sus ar fi parerile obiective (sau cel putin mult mai obiective decat cele care urmeaza) despre noul Samsung Galaxy Nexus. Dar acum, sa trecem si la niste pareri subiective (sau asa numitele, scoateri in lume ale telefonului) experiente cu telefonul, etc. Pentru ca telefonul nu a fost lansat inca oficial pe piata, iar sistemul de operare este atat de nou si diferit fata de Android 2.3, trebuie sa marturisesc ca am avut mici probleme de compatibilitate cu aplicatiile. Am reusit sa crashuiesc de vreo 3-4 ori device-ul primit din cauza unor aplicatii care l-au blocat, dar acesta si-a revenit intotdeauna. Acesta banuiesc ca e un semn ca trebuie sa astept pana se va lansa oficial, pentru ca dezvoltatorii sa optimizeze toate aplicatiile pentru el :). Alta chestiune pe care am remarcat-o este ca, desi este un telefon Samsung, Samsung nu prea s-a implicat (nu prea in sensul ca deloc) in personalizarea ICS-ului, lasand aceasta placere celor de la Google. Astfel, nu veti gasi nici Samsung Apps, nici Hub-urile pe care le aveau cei de la Samsung instalate. De fapt, daca stau sa ma gandesc, singurul lucru care iti spune ca ai un telefon Samsung este faptul ca pe capacul bateriei scrie… Samsung.

Displayul de 4,65” ii poate speria pe unii, facandu-i sa spuna ca e prea mare, dar te obisnuiesti repede cu marimea si la un moment dat chiar o apreciezi (un film HD prinde foarte bine intr-o calatorie cu trenul sau la un curs plictisitor la facultate 🙂 ). Castile cu care vine telefonul sunt intra-auriculare, redau sunetul bine, iar impreuna cu display-ul HD… aproape ca uiti ca vizionezi filme pe un telefon mobil.

O alta noutate cu care m-am distrat in noul Nexus este functia de face recognition. Obisnuit cu modalitatile vechi de unlock, am zis sa schimb putin si sa testez si “face recognition”. Zis si facut. Am intrat in meniu, am setat, mi-a recunoscut telefonul fata… si la teste! Si surprinzator, chiar merge. O chestie buna e ca, in cazul in care telefonul nu iti poate vedea fata (sa zicem ca e intuneric undeva), ai ca backup un pattern sau un pin. Evident, dupa ce te obisnuiesti cu el, e cam greu sa treci la alte telefoane, asa ca m-am trezit uitandu-ma cateva secunde la un Samsung Galaxy 2, pana sa imi dau seama ca trebuie sa “trag” de ecran ca sa il deblochez :).

Alt lucru care m-a surprins intr-un mod foarte placut a fost camera, precum si lucrurile derivate din aceasta, si anume interfata camerei, aplicatia Gallery si aplicatia Movie Maker. In primul rand, camera are cel mai rapid shutter pe care l-am vazut eu pe un telefon mobil. In al doilea rand, camera vine cu un mod “panorama” foarte interesant. Nu mai trebuie sa faci 3 poze, urmand ca telefonul sa ti le uneasca si sa iasa o singura poza. Acum, pornesti modul “panorama” si rotesti telefonul usor din stanga in dreapta, telefonul facand restul treburilor pentru tine. Pe langa acestea, au mai fost adaugate diferite facilitati (cum ar fi posibilitatea de a seta un background predefinit in filme, adaugarea de efecte filmelor / pozelor etc) care nu au putut decat sa ma multumeasca.

Oricum, per total pot spune ca sunt multumit cam in proportie de 90% de telefon. Singura problema pe care o am cu el este legata de baterie, care deocamdata se consuma prea repede pentru gustul meu, lucru care probabil ca va fi rezolvat cu ceva update-uri ale ICS-ului, si cu aplicatiile compatibile, care din nou, cel mai probabil vor fi rezolvate odata cu lansarea oficiala. In rest, telefonul este in acest moment unul dintre cele mai performante modele si exclusivitatea oferita de ICS, precum si restul tehnologiilor inglobate in el, il fac sa merite banii!

Advertisements
  1. No trackbacks yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: